Anunț de recrutare prin concurs pentru ocuparea a doua posturi vacante de consilieri juridici

  • Acasă
  • Comunicate
  • Cariere
  • Anunț de recrutare prin concurs pentru ocuparea a doua posturi vacante de consilieri juridici

Anunț de recrutare prin concurs

Pentru ocuparea a doua posturi vacante de consilieri juridici

(contract de muncă pe durată determinată, cu perioadă de probă conform legislației muncii)

TERMEN LIMITĂ pentru înscriere: 30.07.2025(inclusiv)

 

DENUMIREA POSTULUI: CONSILIER JURIDIC

 

Candidații pentru aceste posturi dovedesc experiența solicitată și vor prezenta următoarele aptitudini:

  • analizează eficient problemele, identifică resurse pentru rezolvarea lor;
  • stabilesc priorități și planifică sarcinile pe care le desfășoară, sunt preocupați de îmbunătățirea constantă a performanței proprii, concentrându-se pe eficiență și eficacitate în atingerea rezultatelor;
  • își prioritizează munca și se asigură de finalizarea la timp a sarcinilor de serviciu;
  • capacitate de înțelegere și reacție rapidă;
  • spirit de inițiativă;
  • încurajează activ o atitudine colaborativă și de cooperare;
  • se adaptează ușor, au o abordare pozitivă, contribuie și dezvoltă alternative.

 

PRINCIPALELE ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI ALE POSTULUI:

 

  1. Instrumentează și soluționează cererile de plată, în conformitate cu normele aplicabile în materie şi cu condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurători;
  2. Analizează și soluționează cererile de plată a despăgubirilor/indemnizaţiilor de vatămări și deces, precum și a cererilor de plată pe baza hotărârilor judecătorești, urmărind respectarea normelor aplicabile în materie şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurători, precum și respectarea procedurilor interne FGA;
  3. Analiza dosarelor procesuale, analiza dispozitivului hotărârilor judecătorești prin prisma dispozițiilor legislației specifice FGA;
  4. Întocmeşte note, în cazul în care din documentele analizate reiese că sumele solicitate nu se cuvin, în conformitate cu normele aplicabile în materie şi cu condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurători;
  5. Asigură funcționarea eficientă a procesului de analiză și soluționare a cererilor de plată;
  1. Îndeplineşte orice alte atribuţii şi sarcini cu caracter specific domeniului de activitate prevăzute de actele normative în vigoare sau dispuse de conducerea F.G.A.

  

           CERINȚE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

            Condiții generale  de eligibilitate :

  1. cetățenia română sau cetățenia altor state membre ale UE sau aparținând Spațiului Economic European, domiciliul sau rezidența în România și capacitate deplină de exercițiu;
  2. să cunoască limba română scrisă și vorbită la un nivel adecvat îndeplinirii responsabilităților postului;
  3. studii superioare juridice, absolvite cu diplomă de licență în domeniul juridic;
  4. pregătire complementară (cursuri de specializare) – cunoştinţe legislaţie specifică activităţii specifice, precum şi alte specializări relevante constituie un avantaj;
  5. experiența în activitatea de instrumentare dosare vătămări corporale și deces în amiabil /reprezentare instanță sau în domeniul insolvenței/asigurărilor, constituie un avantaj;
  6. abilități generale de operare pe computer (MS Office);
  7. desfășurarea activității la sediul/sediile FGA din București.

            Condiții specifice:

POST CONDIȚII SPECIFICE
Consilier juridic – atribuții de instrumentare și soluționare cereri de plată vătămări corporale și deces Studii:  Studii superioare juridice, absolvite cu diplomă de licență în domeniul juridic.

Experiență:

Ø  pregătire complementară (cursuri de specializare) – cunoştinţe legislaţie specifică activităţii specifice, precum şi alte specializări relevante constituie un avantaj;

Ø experiența în activitatea de instrumentare dosare vătămări corporale și deces în amiabil /reprezentare instanță sau în domeniul insolvenței/asigurărilor, constituie un avantaj;

Ø abilități generale de operare pe computer (MS Office);

 

 

 

CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:

 

  • Formular candidatură semnat și datat – Anexa nr.2 la prezenta;
  • CV semnat și datat;
  • Scrisoare de intenție, semnată și datată;
  • Copii ale diplomelor solicitate și/sau atestate de echivalare a diplomelor obținute în străinătate, eliberate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației Naționale;

 

Dosarul de candidatură al candidaților trebuie transmis către FGA pe adresa de e-mail resurseumane@fgaromania.ro în termenul stabilit în Calendarul de concurs.

 

REGULI DE TRANSMITERE A DOSARELOR DE CANDIDATURĂ:

 

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 16 mb;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicații sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer de fișiere în care se anunță link-urile de descărcare a fișierelor);
  • nu se vor transmite atașamente cu extensiile: .exe; .com sau .ink;
  • nu se vor transmite atașamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fișiere online nu vor fi descărcate;
  • subiectul mesajului trebuie să conțină denumirea postului menționat în titlul anunțului.

 

Toate documentele vor fi scanate individual, salvate în format .pdf și atașate în același e-mail.

 

 

ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE DERULARE A CONCURSULUI:

Dosarele de candidatură incomplete, care nu se conformează regulilor de transmitere a documentelor sau care au fost transmise după data limită de depunere a candidaturii, vor fi declarate invalide.

În cazul în care la concursul organizat, se prezintă un singur candidat, ocuparea postului se face prin examen.

Candidaţii participanti vor fi anunțati prin e-mail, de către un reprezentat din cadrul Serviciul Resurse Umane, de etapele din cadrul concursului, precum și de rezultatele obținute după fiecare etapă din procesul de recrutare.

Contestațiile pot fi depuse de candidații nemulțumiți de rezultatele proprii la proba de interviu Socio-profesional. Fiecare candidat are dreptul de a contesta doar propriile rezultate.

Eventualele contestații privind rezultatul obținut la interviul Socio-Profesional se depun în maximum o zi lucrătoare de la primirea de către candidat a rezultatului probei și se soluționează de către Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor.

Candidații nemulțumiți de rezultatul Etapei de eligibilitate, de modul de organizare a concursului sau care consideră că procesul de recrutare  afectează în mod direct egalitatea de șanse, de tratament și libertatea de exprimare a acestora, pot depune sesizări la Serviciul Resurse Umane.

Depunerea sesizărilor nu afectează derularea probelor de concurs.

Serviciul  Resurse Umane va transmite candidaților contestatari soluția Comisiei de soluționare a contestațiilor și sesizărilor,  în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea/înregistrarea la FGA a contestației/sesizării.

Proba scrisă constă în 10 (zece) întrebări tip grilă din bibliografia afișată.

  

BIBLIOGRAFIE (poate fi consultată pe site-ul FGA)

 Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, cu completările și modificările ulterioare;

  1. Norma ASF nr. 24/2019 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu modificările și completările ulterioare;
  1. Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civilă auto, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Norma nr.18/2022 privind asigurările auto din România
  3. Ordinul A.S.F. nr. 1/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” Bucureşti.
  4. Codul civil – dispozițiile privind contractul de asigurare

 

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR DE CONCURS:

NR. CRT. ACȚIUNE PERIOADĂ DE DESFĂȘURARE OBSERVAȚII RESPONSABIL
1. Depunere dosare de candidatură 10.07.2025-30.07.2025(inclusiv) Se face doar electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați
2. Verificare eligibilitate 31.07.2025-01.08.2025 Se face de către Comisia de verificare a eligibilității Comisia de verificare a eligibilității
3. Transmitere rezultat 01.08.2025 Se face de către secretariat Comisie Secretar Comisie
4 Proba scrisa 05.08.2025 Se desfășoară la sediul FGA de către Comisia de Concurs Comisia de Concurs
5. Interviu

Socio-Profesional

06-07-08.08.2025 Se desfășoară la sediul FGA de către Comisia de Interviu

Socio-Profesional

Comisia de Interviu

Socio-Profesional

6. Transmitere rezultat 11.08.2025 Se face de către secretariat Comisie Secretar Comisie
7. Depunere contestații 1 zi lucrătoare de la primirea de către candidat a rezultatului probei la care acesta a participat Se depun electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați
8. Depunere sesizări Oricând pe perioada desfășurării concursului Se depun electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați
9. Soluționare contestații și/sau sesizări 3 zile lucrătoare de la primirea și înregistrarea la FGA a contestației/sesizării Se face de către Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor

 

În cazul în care calendarul activităților de concurs va suferi modificări ulterioare, acestea vor fi postate în timp util pe site-ul FGA.

Fiecărui candidat declarat eligibil pentru Interviul Socio-Profesional i se va transmite un mail cu data și ora la care va putea susține Interviul Socio-Profesional.

Informații suplimentare la telefon 021.201.11.60.

Fondul de Garantare a Asiguraților

s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților

București, Romania